Se afișează postările cu eticheta Articole. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Articole. Afișați toate postările

luni, 4 iulie 2016

Condiţii de trai, în 2016: aproape 90% din locuinţele din România sunt de dinainte de Revoluţie

Internet de mare viteză, dar locuinţe de mare vechime - aşa arată România anului 2016, ţara cu cea mai mare rată de împropritărire din Uniunea Europeană. Dar nu poate fi vorba să ne lăudăm cu faptul că 96% dintre români sunt proprietari, în condiţiile în care calitatea unităţilor rezidenţiale este mult sub standardele moderne. Doar 11% dintre casele şi apartamentele României au fost ridicate în ultimii 25 ani şi, nu de puţine ori, chiar şi construcţiile noi au fost contestate.

Ne mândrim cu faptul că suntem pe primul loc în clasamentul ţărilor din UE cu cea mai mare rată de împroprietărire, însă schimbăm subiectrul atunci când vine vorba despre calitatea locuinţelor în care trăim. Statitisticile spun că avem un stoc de locuinţe îmbătrânit, plin de unităţi cu eficienţă termică scăzută, blocuri cu apartamente mici şi lifturi care îi fac pe străini să se mire că încă mai pot fi funcţionale. Deşi pare că dezvoltatorii imobiliari au strâns averi frumoase în România modernă, proiectele rezidenţiale noi au o pondere scăzută, în peisajul de ansamblu: doar 11% dintre locuinţele din întreaga ţară sunt ridicate după Revoluţie.

"Stocul total de case şi apartamente din România era, la sfârşitul primului trimestru din anul 2016, de 8,9 milioane şi include un milion de unităţi care au fost construite începând cu 1990. Între 1990 şi 2015, cele mai multe locuinţe au fost construite în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Suceava şi Cluj, iar cel mai bun an în ceea ce priveşte livrările de locuinţe a fost 2008", se arată în cel mai recent studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Boom-ul imobiliar era cel care făcea economia să bubuie, în urmă cu aproape un deceniu. Pentru sectorul real estate din România, cel mai bun an a fost 2008, în care au fost date în folosinţă peste 67.000 de locuinţe. Din păcate, aceste proiecte au fost duse la capăt urmând tendinţele locale, cu o economie şi cerere în continuă creştere, dar în ciuda semnalelor apărute pe plan internaţional. Toată frenezia a fost stopată violent de contextul economic global, iar mulţi dintre dezvoltatorii implicaţi în proiectele finalizate în 2008 nu au mai avut cui să vândă şi au ieşit din scenă.

  • În ultimii 25 de ani, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în Bucureşti şi împrejurimile sale (134.469), Constanţa (51.293), Suceava (50.848) şi Cluj (50.394).
  • În aceeaşi periodă, cea mai slabă activitate a fost înregistrată în Caraş-Severin ( doar 5.185 unităţi, adică mai puţin de 4% din totalul locuinţelor din întreg judeţul).
"Criza financiară a măturat imobiliarele din întreaga lume, nu ne putem plânge doar noi că ne-a fost oprit avântul imobiliar. Însă nevoia de locuinţe a rămas în continuare, chiar dacă ritmul de construcţie a scăzut brusc. Piaţa imobiliară din România a îngheţat din cauza băncilor care nu mai ofereau credite, a dezvoltatorilor înfrânaţi de context, a clienţilor împiedicaţi de o frică normală, dar nu se poate spune că lipseşte nevoia, nu cel puţin în marile oraşe. Ca dovadă, ultimii doi ani au adus din nou activitate serioasă", punctează consultantul financiar Călin Iacob.

Blocurile construite în era comunistă, spre finalul perioadei de garanţie. Ce va urma?

Soluţie excelentă pentru autorităţile vremurilor trecute, blocurile din panouri prefabricate din beton precomprimat domină peisajul mai tuturor marilor oraşe. Proiect replicabil la scară largă, blocurile gri sunt prezente în toate fostele state sovietice, fiind un simbol urban al ţărilor din Europa de Est. Ridicate, la noi, între 1945 şi 1980, majoritatea acestor construcţii are astăzi nevoie urgentă de renovare, modernizare şi chiar consolidare. În ciuda acestui fapt, tranzacţiile cu astfel de apartamente sunt în număr preponderent.

" Pentru clientul obişnuit, locuinţa îndeplineşte aproape exclusiv criteriul nevoii, pe când, în state cu o piaţă imobiliară matură, o astfel de achiziţie are şi o componentă investiţională. La noi, valoarea investiţională a unei locuinţe este foarte scăzută, în special în cazul unităţilor inaugurate în urmă cu zeci de ani. Astfel de locuinţe au o valoare în sine descrescătoare sau, în cel mai fericit caz, stagnantă, deci nu pot oferi o perspectivă de creştere a valorii", S. R., director general Apulum 94 şi dezvoltator.

Criza ultimilor ani i-a obligat pe dezvoltatori să îşi schimbe produsele. În perioada de boom imobiliar, apartamentele noi erau dedicate clienţilor cu venituri ridicate, fiind văzute ca un produs exclusivist. Astăzi, ele au devenit o necesitate, iar aproape jumătate dintre clienţii aflaţi în căutarea unui cămin în Bucureşti sunt interesaţi de o locuinţă nouă. Dezvoltatorii au început să ridice proiecte concepute pentru clienţii cu venituri medii sau scăzute, iar numărul ansamblurilor noi accesibile a crescut considerabil. Potrivit datelor DTZ, anul trecut, au fost date în folosinţă 47.000 de locuinţe în întreaga ţară, cu 4,5% mai mult decât în anul anterior. Pe primul loc se află tot Capitala şi împrejurimile sale (11.082), zonă urmată de Iaşi (3.033), Cluj (3.022) şi Timiş (2.852). Din păcate, peisajul naţional este dezechilibrat: s-au înregistrat creşteri doar în 17 judeţe, iar în celelalte 25 de judeţe s-au notat scăderi.





















luni, 27 iunie 2016

Adevăruri despre super - ofertele imobiliare: ce trebuie să ştii înainte de cumpărare?

"Este un lucru bine cunoscut: preţul este cel mai important criteriu de achiziţie, atunci când vine vorba de cumpoărarea unei locuinţe. Limitaţi aproape întotdeauna de bugetul Prima Casă sau de alt fel de împrumut, cei mai mulţi dintre cei care îşi cumpără o locuinţă tin să neglijeze complet problemele pe care le poate avea locuinţa respectivă. După momentul achiziţiei însă, aceste probleme se pot transforma într-un calvar cotidian, care îi face pe mulţi să regrete momentul achiziţiei.

Preţul cel mai bun a fost întotdeauna un criteriu, atât pentru cumpărători cât şi pentru vânzători. Este un lucru natural, dar atunci când cumperi o locuinţă, preţul bun trebuie să fie dublat de calitate, pentru a oferi satisfacţie pe termen lung. În anii de după criză, atunci când preţurile au scăzut puternic, la fel ca şi bugetele clienţilor, cumpărătorii par să uite de cât de important este aspectul calităţii. Într-o piaţă inundată de preţuri mici, se ajunge adesea la o licitaţie în jos.

"Clienţii merg la vitionări şi le spun proprietarilor sau agenţilor despre ofertele cu preţ mai bun pe care le-au văzut, solicitând un preţ mai mic. Dar de multe ori, ofertele nici măcar nu sunt similare. Clienţilor li se arată avantajele pe care le are locuinţa mai scumpă, dar în loc să îi convingă, aceste discuţii îi conving să plece în căutarea unui preţ mai mic" ( M. M. - consultant imobiliar).

Detaliile pot transforma o locuinţă într-o încântare sau un coşmar

Această realitate este valabilă pentru 70% dintr clienţi. Chiar dacă unii dintre ei ar vrea să ofere un preţ mai bun, bugetul nu le permite acest lucru. Dar preţul mic nu înseamnă întotdeauna că locuinţa are o calitate îndoielnică, la fel cum nici preţul ridicat nu este o garanţie a calităţii. Tocmai de aceea, clienţii trebuie să fie atenţi la detaliile care ar putea să le înfrumuseţeze viaţa sau, dimpotrivă, să îi deranjeze atunci când se vor muta în locuinţa respectivă.

Locurile de parcare insuficiente pot părea o problemă neglijabilă la început, dar atunci când te confrunţi cu acest neajuns în fiecare zi, devine o povară. Lipsa parcurilor din apropiere se poate dovedi un dezavantaj mare pentru o familie cu copii, dar familiile tinere care abia plănuiesc un copil nu îşi dau seama de importanţa acestui aspect până nu vor deveni părinţi.

"Cei mai mulţi dintre clienţi sunt familiile la început de drum, care accesează creditul Prima Casă. Este greu pentru ei să îşi imagineze cum va arăta viaţa cu copii, mai ales că acest lucru implică un plan pe 10- 20 de ani. Nu îţi dai seama cât de important este să ai la îndemână parcuri, centre comerciale importante, grădiniţe şi şcoli, atunci când tu te raportezi doar la viaţa fără copii" ( M. M. - consultamt imobiliar).

Consultanţii imobiliari, inginerii, notarii sau avocaţii pot oferi informaţii cruciale despre calitatea locuinţei

Dincolo de împrejurimi, trebuie analizată cu atenţie şi calitatea locuinţei. În primul rând, dacă este vorba despre un bloc nou, trebuie analizat istoricul dezvoltatorului şi chestionată calitatea construcţiilor lui. Cele mai bune indicii pot fi oferite de cei care locuiesc deja în blocurile sau casele construite de acesta. Apoi trebuie studiată conformitatea actelor, iar pentru această misiune este nevoie adesea de ajutorul unui specialist.

"Trebuie cunoscut bine istoricul proprietăţii. Un notar poate da detalii despre natura juridică a locuinţei, poate spune câţi proprietari a avut proprietatea, dacă există sau au existat probleme juridice legate de aceasta. Un avocat poate spune dacă tranzacţia este sigură, dacă proprietatea a fost vândută mai multor clienţi sau dacă există riscul de insolvenţă al dezvoltatorului, în cazul construcţiilor noi"( M. M. - consultant imobiliar).

Consultanţii imobiliari prifesionişti îi ajută adesea pe clienţi cu rezolvarea tuturor acestor probleme, inclusiv cu accesul la avocaţi sau notari specializaţi în domeniul imobiliar. Tot ei pot să ofere sfaturi pertinente, valabile pe termen lung, referitoare la calitatea apartamentului, de la cât de fiabile sunt materialele folosite la construcţie până la cât de potrivită este compartimentarea locuinţei sau poziţionarea ei, pentru stilul de viaţă al clienţilor. Dar cel mai important, ei pot spune dacă oferta este bună sau nu.

"Consultanţii imobiliari sunt specializaţi pe anumite zone. Ei cunosc atât ofertele lor cât şi pe cele ale copncurenţei, cunosc zona şi istoricul de vânzări. Dacă agentul este unul profesionist, nimeni nu ştie mai bine decât el piaţa imobiliară pe segmentul pe care lucrează. Tocamai de aceea, el poate da cele mai bune sfaturi clienţilor" ( M. M. - consultant imobiliar).

Nici calitatea vecinilor nu este de neglijat. Clienţii trebuie să afle înainete de achiziţie dacă există datornici notorii sau datorii cumalete la nivelul scării şi blocului. Totodată, el trebuie să cunoască obiceiurile vecinilor, pentru că anumite zone pot fi prea liniştite sau prea agitate pentru aşteptările clienţilor. Atunci când pe piaţă există sute de construcţii noi, finalizate sau în curs de finalizare, la care se adaugă şi ofertele din construcţiile mai vechi, există şi sute de variante posibile pentru fiecare client. Pentru a lua decizia cea mai bună, este nevoie de ajutor din partea specialiştilor." - Imopedia








vineri, 24 iunie 2016

Vrei să cumperi un apartament? Te-ai gândit ce valoare va avea, peste 10 ani?

Achiziţia unei locuinţe nu trebuie făcută făcută după criterii precum preţul sau zona. Pe termen lung, valoarea unui apartament în funcţie de zonă poate să scadă sau să urce, evoluţie ce poate fi prevăzută încă de la semnarea contractului. Însă calitatea construcţiei, compartimentarea inteligentă a locuinţei sau experienţa dezvoltatorului sunt caracteristici pe care mulţi cumpărători tind să le treacă cu vederea, în febra cumpărăturilor, caracteristici care pot contribui din plin la valoarea ulterioară a construcţiei.

Piaţa construcţiilor a înregistrat o creştere semnificativă în ultimii ani, atât în ceea ce priveşte numărul locuinţelor noi, cât şi a solicitărilor de cumpărare. Astfel, este interesant de urmărit care sunt ofertele actuale, dar mai ales de ce şi cum să ne îndreptăm atenţia spre o locuinţă sau alta. Ce face diferenţa?

Cumpărătorii imobiliari au revenit în piaţă, după o absenţă de câţiva ani, justificată de dificultăţile financiare. Dar, odată cu reluarea activităţii din sectorul imobiliar, s-au schimbat şi anumiţi parametri - criterii avute în vedere de clienţi, la achiziţia unei locuinţe, s-au modificat, influenţate de experienţele recente ale ultimilor ani. Românii au devenit mai atenţi la cheltuirea banilor în sectorul imobiliar, nemaifiind dispuşi să plătească bani mulţi pentru un  apartament învechit, amplasat într-un imobil care riscă să se prăbuşească în caz de seism. Clienţii nu mai vor să îşi amaneteze viitorul, pentru a obţine o locuinţă necorespunzătoare, într-un bloc de calitate îndoielnică, ci încearcă să obţină cel puţin o variantă echilibrată preţ-calitate tinzând spre căutarea celor mai bune oferte de pe piaţă.

"Achiziţia unei locuinţe este un moment important, în viaţa unui român cu venituri obişnuite. Este vorba despre o sumă însemnată, pentru care cei mai mulţi clienţi contractează un credit. Dincolo de preţ şi zonă cumpărătorul trebuie să se gândească şi la următorul aspect: care va fi costul real al apartamentului respectiv peste câţiva ani, peste un deceniu? Nu suntem obişnuiţi să privim achiziţia unui cămin ca pe o investiţie, însă experienţa ultimilor ani ne-a învăţat că trebuie să luăm în calcul astfel de criterii, pentru a ne proteja viitorul".

Experienţa dezvoltatorului imobiliar şi recomandările altor proprietari, o adevărată carte de vizită pentru un proiect rezidenţial.

Blocurile ridicate în perioada de glorie a comunismului împlinesc deja aproape patru decenii de la inaugurare, iar multe dintre proiectele de locuinţe realizate în perioada imediat următoare acesteia încep să aibă nevoie de investiţii suplimentare pentru atingerea unui nivel de confort normal şi necesar. Cele mai multe au probleme de izolaţie, finisajele sunt degradate, sistemele electrice sunt problematice, compartimentarea unităţilor nu mai corespunde stilului de viaţă actual, designul este învechit, iar facilităţile moderne lipsesc uneori cu desăvârşire. Dezavantajele sunt nenumărate, însă deocamdată sunt puţine alternative de încredere, pe piaţa românească. Cei mai mulţi clienţi încă privesc cu suspiciune construcţiile noi, din cauza unor exemple negative, din perioada de boom imobiliar.

"Piaţa s-a schimbat enorm, în ultimii 15 ani, se observă o maturizare a acestui segment. Din fericire, în acest moment cumpărătorii penalizează imediat greşelile unui dezvoltator imobiliar, iar reclama negativă poate desfiinţa un business în acest domeniu".









  

miercuri, 22 iunie 2016

Locuinţele construite după 2014, cele mai rezistente la seism: fac faţă unor magnitudini de până la 8,5 grade pe scara Richter

Proiectanţii de rezistenţă ai locuinţelor construite după 2014 sunt obligaţi să proiecteze clădirile în aşa fel încât să reziste la un cutremur peste 8 grade pe scara Richter, conform noilor normative - Advertorial.

Chiar dacă unii proiectanţi au început, de câţiva ani, să lucreze proiecte care să reziste la cutremure de peste 8 grade pe scara Richter, acum există şi legea care îi obligă pe toţi proiectanţii de rezistenţă să respecte aceleaşi standarde. Din 2014, proiectanţii imobilelor lucrează după norme stricte, dar o clădire cu o bună rezistenţă seismică are şi un preţ pe măsură. Atunci când ezită în faţa uinui proiect cu o structură de rezistenţă impecabilă, clienţii ar trebui să ştie că preţul pe care îl plătesc este preţul siguranţei lor. Reprezentanţii 20th Residence, una dintre cele mai mari companii din industria imobiliară şi promotorii clădirilor antiseismice, explică pentru IMOPEDIA.ro cum acţionează cutremurele asupra structurilor de rezistenţă, care sunt cele mai sigure construcţii şi cât costă ele în plus faţă de imobilele convenţionale.

Ultimii 15 ani au fost revoluţionari, pe piaţa construcţiilor antiseismice. Frecvenţa seismelor a împins specialiştii în construcţii către un nivel superior de calitate, iar legile din întreaga lume s-au modificat, în aşa fel încât să se construiască imobile tot mai sigure. România nu face excepţie.

"După anii 1960, toate clădirile ce s-au construit au fost realizate după norme care impuneau o forţă seismică de 3-5% din greutatea clădirii. De la 1.01.2014, a intrat în vigoare noul cod de proiectare seismică P100-1: 2013. Conform noilor reglementări, forţa seismică trebuie să fie cuprinsă între 15- 30%, în funcţie de tipul clădirii, înălţimea ei sau tipul terenului pe care se construieşte".

Locuinţele construite după 2014 sunt proiectate să reziste la cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 8 şi 8,5 grade pe scara Richter.

Despre riscul seismic din România, cele mai multe informaţii s-au aflat în mod tragic, după cutremurul din 1977. Abia atunci, la INCERC Bucureşti - Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, s-a pus la punct singura accelerogramă din ţară, care a permis să se cunoască pentru prima dată spectrul de acceleraţii şi specificul distructiv al sursei Vrancea.

"Până în anul 1977, normativele de proiectare aveau la bază date seismografice din alte ţări, neştiindu-se perioadele de oscilaţie şi acceleraţiile specific zonei Vrancea. Odată cu obţinerea accelerogramei, normativele de construcţii s-au schimbat periodic, cea mai nouă schimbare fiind cea din 2014. Dacă după cutremurul din 1977, clădirile erau proiectate să reziste la cutremure între 7 şi 8 grade, după normativele noi, acestea sunt proiectate să reziste la cutremure cu magnitudine cuprinsă între 8 şi 8,5 grade".

Costurile aferente structurii de rezistenţă însumează până la 35% din totalul investiţiei în construcţie.

Odată cu introducerea regulilor mai severe pentru proiectanţii clădirilor, au crescut şi costurile cu structura, mai ales la fundaţie, stâlpi şi diafragme. Dacă în ţările în care nu există pericol seismic, costurile structurii de rezistenţă sunt cuprinse între 8 şi 12%, la noi în ţară, conform noilor reglementări, acestea variază între 30 şi 35% din valoarea investiţiei. Preţul diferă în funcţie de condiţii specifice ale proiectului.

"În cazul clădirilor cu încărcări mari şi terenuri de fundare relativ slabe, se foloseşte soluţia constructivă cu radier general. Acesta este format dintr-o placă dreaptă, armată pe două direcţii, turnată monolit, prevăzută sub toată construcţia, ce asigură o suprafaţă maximă de sprijinire pe teren a clădirii. Pe conturul radierului există pereţii de subsol din beton armat, tip monolit, care formează împreună cu planşeul şi radierul general o aşa zisă cuvă. Structurile cu diafragme sunt formate dintr-un sistem de elemente vertical, dezvoltate pe două direcţii care asigură traseul optim al descărcării până la terenul de fundare al forţelor verticale şi orizontale."

Construcţiile formate din acest tip de diafragme legate prin planşee ca nişte blocuri compacte, sunt purtate, în cazul unui seism, de către terenul de fundare ca nişte corpuri rigide, mişcările acestora fiind aceleaşi cu cele ale terenului traversat de undele seismice. În cazul unor forţe exercitate orizontal, avariile apar în zonele de zidărie portantă, local sau generalizate pe toată suprafaţa elementului de zidărie. Indiferent de soluţia aleasă, orice construcţie trebuie să asigure transmiterea către terenul pe care este clădită, prin intermediul fundaţiei, a încărcărilor de orice natură, în condiţii de siguranţă, fără deplasări sau tasări.




Fundaţia unui bloc nou - ce probleme pot exista, departe de ochii clienţilor?

Blocurile noi sunt umbrite, în ochii clienţilor, de teama că lucrările de construcţie au fost realizate la repezeală, cu materiale de slabă calitate. Care sunt cele mai des întâlnite greşeli făcute de constructori şi cum pot fi ele depistate de potenţialii cumpărători? Cum te asiguri că blocul în care te vei muta a fost bine construit?

Proiectele rezidenţiale ridicate în ultimii ani vin cu îmbunătăţiri ale calităţii construcţiei, ceea ce ridică simţitor calitatea vieţii noilor proprietari. În competiţia pentru cumpărători, dezvoltatorii imobiliari propun proiecte din ce în ce mai bune, cel puţin din punct de vedere al imaginii. Însă marea teamă a clienţilor este legată de modalitatea în care aceste noi blocuri sunt construite - ar face faţă unui cutremur puternic? cum se vor comporta, în timp? au fost folosite materiale de calitate? s-au respectat normele de construcţie Cumpărătorii sunt frământaţi de astfel  de întrebări, pe bună dreptate, având în vedere faptul că au existat numeroase exemple negative.

"Cel mai adesea, potenţialii clienţi au întrebări referitoare la calitatea betonului şi a fierului ( structura de rezistenţă ). Majoritatea persoanelor se îngrijorează cu privire la modalităţile de turnare a betonului la temperaturi foarte scăzute ( negative). Din păcate, foarte puţini sunt cei care întreabă şi despre condiţiile de turnare a betonului pe vreme caniculară ( întrucât majoritatea construcţiilor sunt realizate vara), procedeu ce este la fel de important ca cel de turnare în condiţii meteo sub 0 grade Celsius".

Conform normativelor, turnarea betonului se poate face, fără probleme, pe timp friguros, până la temperaturi mai coborâte de - 3 grade Celsius, prin luarea unor măsuri speciale, adăugarea de aditivi şi prepararea betonului cu agregate şi apăî încălzite. În astfel de situaţii, pot apărea probleme legate de fisurarea elementelor de beton turnat, din cauza măririi volumului apei prin îngheţare.

" Pe vreme caniculară, ca şi la temperaturi scăzute, pot apărea fisuri ale elementelor turnate, din cauza evaporării apei din betonul proaspăt turnat, lucru care reduce şi perioada de priză ( întărire) a betonului. Aceste fenomene produc contracţii foarte mari şi foarte rapide, care duc la fisurări puternice ale elementelor de beton. Ca şi măsură auxiliară, în funcţie de cât de ridicate sunt temperaturile, în afară de udarea elemntului turnat în permanenţă, se poate recurge la acoperirea cu rogojini sau alte elemente ce protejează betonul de acţiunii soarelui".


Modul în care se toarnă şi vibrează betonul, este la fel de important ca şi măsurile speciale luate la turnare, atenţionează specialiştii. Printre cele mai des întâlnite greşeli sunt:

  • turnarea de la înălţime mare ( riscul de apariţie a segregărilor)
  • adăugarea de apă în betonieră, în cazul în care betonul este vâscos (scade rezistenţa betonului)
  • turnarea betonului în cofraje neetanşe ( duce la pierderea laptelui de ciment din compoziţie şi, implicit, la scăderea rezistenţei acestuia, precum şi la apariţia segregărilor)
  • vibrarea incorectă sau deloc a betonului ( prin vibrare, se elimină aerul existent în beton, astfel că această greşeală duce la necompactarea corespunzătoare a betonului şi la apariţia segregărilor)
Segregarea este acumularea de agregate ( pietriş) în anumite locuri, fără ca acestea să fie legate de ciment. Betonul care prezintă segregări nu mai este omogen, fapt care afectează rezistenţa acestuia. Segregările de suprafaţă nu influenţează structura de rezistenţă a elementului şi se pot remedia prin buciardarea ( curăţarea cu un ciocan special) zonei afectate şi aplicarea de soluţii special concepute pentru segregări, care pot conţine fibre sintetice, mortare de rezistenţă crescută etc.

" Pentru evitarea oricăror probleme legate de procedee de turnare, precum şi probleme cu punerea în operă a elementelor de fier care fac parte din structura de rezistenţă şi toate elementele ce urmează a fi turnate, totul trebuie să fie verificat înainte şi după turnare de o echipă de specialişti ( ingineri, verificatori, responsabili tehnici cu execuţia etc. ). Dacă sunt descoperite nereguli la armarea sau la cofrarea elementelor, înainte de turnare, se dispune oprirea turnării betonului şi remedierea problemelor identificate. În momentul turnării, se prelevă probe de fier şi beton, ce vor fi înscrise în cartea construcţiei. După turnare, se fac inspecţii vizuale ale elementelor turnate, iar dacă sunt găsite nereguli, se dispune luarea măsurilor necesare remedierii acestora".

Un potenţial client ajunge, în cel mai bun caz , săă vadă un proiect în faza de turnare a structurii, când clădirea deja este la suprafaţă. În cele mai multe cazuri, cllienţii iau contact cu dezvoltatorul când proiectul este deja finisat. Dar este important de ştiut că toate constatările făcute pe parcursul lucrărilor de construcţie se regăsesc prinse la Cartea Construcţiei sub forma de procese verbale de lucrări, împreună cu toate certificatele de garanţie şi certificate de conformitate ale tuturor materialelor folosite la realizarea blocului, planuri de rezistenţă, instalaţii sanitare şi termice, şi astfel de documente.

Articole